1 2 3 4

Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

Capitolul 4

    1. Stăruiți în rugăciune, priveghind în ea cu mulțumire,
    1. Rugându-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă ușa cuvântului, spre a vesti taina lui Hristos, pentru care mă și găsesc în lanțuri,
    1. Ca să o arăt așa cum se cuvine să grăiesc.
    1. Umblați cu înțelepciune față de cei ce sunt afară (de Biserică), prețuind vremea.
    1. Vorba voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.
    1. Toate câte mă privesc pe mine le va face cunoscute Tihic, iubitul frate, credincios slujitor și împreună-rob cu mine în Domnul.
    1. L-am trimis pe el la voi tocmai pentru aceasta, ca să știți cum ne aflăm și ca să mângâie inimile voastre,
    1. Împreună cu Onisim, credinciosul și iubitul frate, care este dintre voi; ei vă vor aduce la cunoștință toate cele de aici.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro